In cazul in care tocmai ai terminat de montat gardurile de aluminiu din jurul proprietatii tale, fie ca ne referim la o locuinta, un sediu de birou sau un teren, cu siguranta iti oferi o binemeritata pauza, in cadrul careia te gandesti daca investitia pe care ai realizat-o este una rentabila, atat pe termen scurt, cat si pe termen lung. Cat timp ai ales un furnizor profesionist, cu o experienta indelungata in domeniu, te asiguram ca raspunsul la „dilema” de mai sus este un DA raspicat.
1. Confera maximum de securitate si intimitate. In primul rand, instalarea unor garduri aluminiu este echivalenta cu sentimentul de liniste oferit beneficiarilor, indiferent ca vorbim despre familia sau angajatii tai. Acestia vor sti, pe de-o parte, ca sunt feriti de privirile insistente ale curiosilor, iar, pe de alta parte, mult mai important, vor avea garantia ca nimeni care nu este invitat nu va putea trece de panourile care inconjoara obiectivul (casa, terenul etc.). In celebra piramida a nevoilor a lui Maslow, nevoia de securitate este aproape de baza, fiind considerata, ca insemnatate, peste apartenenta, stima si autoactualizare;
2. Se intretin foarte usor si nu se degradeaza in timp.ÂIn al doilea rand, gardurile din aluminiu sunt foarte usor de mentinut si nu prezinta semne ale trecerii timpului, precum cele din lemn, spre exemplu, care sunt expuse, la propriu si la figurat, atat intemperiilor, cat si actiunii diferitelor microorganisme. Astfel, modelele din oferta brand-ului sus-amintit isi pastreaza aspectul pentru o perioada indelungata, nu pot rugini si nu necesita grunduire si revopsire. Respectivele calitati sunt foarte apreciate de catre clienti, intrucat efortul destinat intretinerii este minimal, iar investitiile in refacerea si consolidarea panourilor sunt practic zero;
3. Au un design original si modern, adaptat oricarui stil. De asemenea, Virtuoso comercializeaza modele de garduri din aluminiu extrem de atractive din punct de vedere vizual, dar si functional, precum Apollo 2.0 (cu lamele in culori diferite), Hermes sau Poseidon (cu traforaj), Bacus (cu insertii LED) ori cu distante reglabile intre lamele (pentru un plus de personalizare). Astfel, nu numai ca te vei bucura de un gard care completeaza in mod ideal proprietatea pe care o deserveste, ci te vei asigura ca acesta este apreciat si de catre vecini sau trecatori, integrandu-se perfect in „peisajul” din cartier;
4. Pretul lor nu este nici pe departe unul prohibitiv.ÂNu in ultimul rand, costurile asociate achizitionarii si montajului unor garduri din aluminiu nu este unul de neatins, mai ales pentru persoane juridice, insa nici pentru persoane fizice. Un panou (de pana la 2 metri inaltime si 2,5 metri latime) costa cateva mii de lei, astfel incat intreaga imprejmuire a spatiului detinut nu va reprezenta un efort financiar foarte mare, cu atat mai mult cu cat perioada de utilizare a acestor produse se intinde de-a lungul a zeci de ani.
In concluzie, decizia de cumparare si ridicare, atat la propriu, cat si la figurat, a unor garduri din aluminiu nu are cum sa fie altfel decat foarte inspirata!